joi, 10 august 2017

Pe umarul fiicei mele

Acum ceva timp visam la o familie frumoasa, imi faceam tot felul de planuri, visam cu ochii deschisi. Timpul a trecut, el mi-a devenit sot, eu - sotia lui. Acum toate imaginile din mintea mea erau...reale! Noi doi pe canapeaua noastra, privind un film, povestind, gandindu-ne la cat de minunat e ca ne avem unul pe altul.

Insa si mai minunat a fost cand cele doua liniute au aparut. Da, fericire pura! Noi doi si o burtica pe canapea. Burtica a inceput sa creasca, sa ia diverse forme, sa ne dea senzatii tari. Iubeam burtica, o mangaiam si ii promiteam tot ce ne trecea prin minte.

Cu timpul, burtica s-a ... mutat! Langa noi, pe canapea. Apoi in patul nostru. Acolo a ramas si acum. Si am ajuns dupa aproape 4 ani sa pun capul pe umarul ei, sa ii sarut obrazul pufos, sa ii admir genele lungi in timp ce ne uitam la Disney Junior si sa ma gandesc:"Doamne, cat de bine e!"

Acesta e tabloul la care nu m-am gandit! E tabloul zilei de azi. E recunostinta pentru sufletelul minunat care ne arata in fiecare zi cat de norocosi suntem si cat de frumoasa e viata cand ai (cel putin) un pui,
e caldura din inimile noastre.



miercuri, 9 august 2017

Fericirea vazuta prin obiectiv si transpusa in albumul de nunta

O data petrecuta ziua nuntii noastre, incercam sa pastram cat mai vii toate amintirile legate de acest eveniment: oamenii dragi ce ne-au fost alaturi, echipele de profesionisti care si-au facut cu dedicare treaba astfel incat toata lumea sa fie multumita, distractia de pe ringul de dans, gandurile de bine ce ne-au inconjurat intrega zi.

Senzatiile acelea de implinire si multumire pe care le avem saptamani sau luni dupa eveniment ne dau mai multa pofta de viata. Ne hranim parca cu energia pozitiva venita din amintirile frumoase ce le avem.

Si ne uitam pe albumul foto si ne asteptam ca sentimentele sa prinda viata. Ne asteptam parca sa fim surprinsi. Ne asteptam ca fotografiile sa ne arate ceea ce ochii nostrii nu au vazut, dar sufletul a simtit. O alta latura a nuntii noastre. Lacrimile de fericire, zambetele largi, mainile tremurande de nerabdare… toate acestea intr-un album foto. Este posibil oare ca oamenii sa nu zambeasca doar la “Zambiti, va rog!”? Sau la: “Atentie iti face poza!”?

Eu zic ca da!

Oamenii isi arata fericirea in cele mai sincere moduri. Important e ca cineva sa si surprinda acest lucru prin ochii unui vanator de trairi frumoase. Sa stie unde sa se uite si cand sa apese pe buton. Sa stie sa evidentieze fericirea prin contrastul culorilor, obrajii umeziti de sentimente contradictorii prin luminozitate. Oare ce simt parintii cand isi vad copiii la altar? Ce simte prietenul cel mai bun?

Din fericire exista si fotografi pentru care pasiunea nu se opreste doar la sedinta cu mirii, doar la rochia de mireasa sau peisaje mirifice pentru surprinderea unor sentimente cateodata atat de vizibile!

Vad si dincolo! Dincolo de blitz! Vad oamenii! Si ii surprind in acele ipostaze care o data ajunse in albumul tau de nunta, iti vor ramane adanc infiripate in inima.

Genul acesta de fotografi sunt Codrin si Oana. Un cuplu minunat, care a ales sa isi urmeze pasiunea si sa ofere tinerilor mai mult decat sedinte foto. Le ofera originalitate, surprize si intr-un final… esenta nuntii. Impreuna formeaza OC Photography.

Oana e mai indrazneata, inclinata spre risc, visatoare si se face foarte usor placuta de catre ceilalti. Eu sunt mai tehnic, am o multime de idei “crete” pe care vreau sa le pun in aplicare. Ne completam atat in aspectele care tin de partea creativa, cat si in cele care tin de administrarea studioului. Am colaborat mereu excelent impreuna, ne respectam reciproc parerile si deciziile le luam in functie de aria de expertiza a fiecaruia. Oana e mereu bine-dispusa si cu zambetul pe buze, no matter what si asta ne ajuta sa ne pastram mereu optimismul.

Sedinta foto la petrecere


Ca fotograf de nunta, exista un risc permanent sa cazi intr-o rutina si sa te blazezi si asta le face rau oamenilor care isi pun toate increderea in tine cat si fotografului, din punct de vedere artistic.

Trebuie sa ai grija si sa iti cauti motivarea in primul rand in interiorul tau si apoi in exterior, branduindu-te si prezentandu-te in asa fel incat sa atragi acei oameni a caror nunta sa-ti faca placere sa o fotografiezi. Acest lucru se face in primul rand fiind cat se poate de autentic si de transparent in prezentarea portofoliului.

Fotograf nunta Bucuresti


Pe site-ul nostru sau pe pagina de Facebook, mirii vor gasi fotografii care ne plac noua, care ne reprezinta si nu pe cele ce credem noi ca ar putea avea priza la publicul larg sau ar aduna sute de like-uri. Astfel atragem oamenii care ne plac noua. Acesta e primul si cel mai important filtru.

De aici vine satisfactia!

 Pentru ca atunci cand ti-e drag de niste oameni, ii fotografiezi cu placere pentru ca te bucuri sincer pentru ei si dimineata cand

marți, 1 august 2017

Cum am uitat de copilul meu

Se intampla dupa a treia zi de stat impreuna.
Weekend prelungit am zis noi, numai bine cat sa ne descretim fruntile de corporatisti. Aer curat de munte, racoare, miros proaspat de brad...relaxare in toata regula pentru familia noastra. Sau asa speram noi.

Fata noastra nu mai e bebelus, e o domnisorica descurcareata care nu numai ca stie sa coboare singura de pe gard, dar stie sa ceara atunci cand are nevoie de ceva. La aproape 4 ani am presupune ca nu mai exista bariere de comunicare. Iar noi, oameni muncitori si dedicati lucrului bine facut mai ales între orele 9-19 (programul tipic, ca apoi, Dumnezeu cu mila daca mai ai putere sa faci ceva), presupunem ca daca toate nevoile copilului sunt satisfacute, atunci nu avem de ce sa ne facem griji.

Asa ca iata-ne duminica, dupa doua zile de apropiere in familie, cu una bucata copil nelinistit. Da, a mea era copila care tipa dupa alta jucarie deși numai ce isi luase un balon.  Era evident pentru toata populatia din gradina zoo ca tigrul parea mic copchil pe langa fiica-mea. Si credeti-ma ca suna destul de infiorator frumosul tigru de la Zoo Sibiu. A fost prima data cand am auzit unul.

Bun, in ultima faza ii explic fiica-mii ca daca nu se linisteste cu urlatul si tavalitul, ma supar tare de tot pe ea. Cred ca ceva i-a facut ding. A venit la urechea mea si mi-a cerut o inghețata. Deci, renuntase la jucaria pentru care a urlat 15 minute, pentru o inghețata. Sa mai precizez ca era a doua pe ziua aceasta?! Atunci mi-am dat seama ca sunt pe langa subiect grav de tot. Aerul de munte a facut minuni pentru noi. De ce nu ar face asta